REFERENDUM. BEC, prezența la vot la ora 16.00: 3,78%. Biroul Electoral Central transmite că prezența la vot, la nivel național, la ora 16.00, în cadrul referendumului pentru familie, a fost de 3,78%.
Din totalul de 18.278.496 de alegători înscriși pe listele permanente, sâmbătă, până la ora 16.00, au votat 692.002, adică 3,78%.
Cea mai ridicată prezență la vot a fost în județele: Bihor (5,53%), Dâmbovița (5,35%) și Caraș Severin (4,82%).
Cea mai scăzută prezență, la ora 16.00, a fost în județele: Harghita (1,50%), Covasna (1,62%) și Satu Mare (2,25%).
În București, sâmbătă, la ora 16.00, în cadrul referendumului pentru familie, prezența la vot a fost de 4,42%.
În anul 2009, la referendumul ce viza parlamentul unicameral și reducerea numărului de parlamentari, prezența la vot, la ora 16.00, era de 33,86%. În anul 2012, la referendumul privind demiterea președintelui de atunci, Traian Băsescu, prezența la vot, la ora 17.00, a fost de 26, 85%.
Diferența dintre scrutinul de acum și cele două menționate este că cel pentru familie se va desfășura pe parcursul a două zile.
CITEȘTE ȘI: VIORICA DANCILĂ A VOTAT AZI LA REFERENDUM! PRIMELE IMAGINI CU SOȚUL PREMIERULUI